Business and General Aviation Association of Romania
  • Home
  • News
  • Regulamentul UE nr. 923/2012 privind zborurile GA din Uniunea Europeană

Regulamentul UE nr. 923/2012 privind zborurile GA din Uniunea Europeană

06 Nov 2017 12:31 PM | Anonymous

Pentru a veni în sprijinul operatorilor aerieni care desfașoară operațiuni de aviație generală, Agenția Europeană de Siguranță a Aviației a realizat o brosură cu scopul de a clarifica anumite aspecte legate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 923/2012.  Vedeți mai jos câteva paragrafe din această broșură:

Pentru a zbura in alte țări, trebuie să ințelegem regulile care se aplică acolo. După cum fiecare pilot știe, ICAO a concretizat regulile aviatice la nivel global prin binecunoscutele anexe ICAO ( ex: 2,11,14) oare așa sa fie?


Era și cazul să facem ordine în această dezordine pentru a ajuta piloții și controlorii. Ani de studii și negocieri au avut ca rezultat prima parte din regula SERA, care a eliminat aproximativ 760 de diferențe naționale. Acest lucru ajută  piloții GA  în special pentru a zbura VFR în străinătate, fără a trebui să se teamă de urmărire penală din cauza unor neînțelegeri,  sau în cel mai rău caz, chiar provocând accidente.

Deoarece SERA este  aproape 100% indulgentă cu ICAO , schimbările aduse în țara dvs. depind de cât de stranse au fost relatiile  ICAO cu tara dumneavoastra anterior. În acest moment, autoritatea dvs. aeronautică națională a fost obligată să efectueze evaluarea siguranței planului de implementare SERA. Cu toate aceste aici avem cateva puncte cheie din perspectiva unui pilot GA.

Armonizarea clasei spațiului aerian: Aceasta este probabil cea mai mare diferență față de cea veche. Anterior, în Europa existau peste 20 de diferențe naționale. Acum, indiferent de locul unde vă deplasați, spațiul aerian de clasa C este întotdeauna clasa C în conformitate cu ICAO, clasa E este clasa E și așa mai departe. Aceasta înseamnă că, condițiile de intrare în aceste spații aeriene vor fi întotdeauna aceleași, cerințele privind echipamentul vor fi transparente, iar serviciul primit va fi întotdeauna același, indiferent de statul membru în care vă deplasați.

Pentru documentul complet apăsați aici.


© BGAA of  Romania
Powered by Wild Apricot Membership Software